AlDoilea Război Mondial a fost planificat și pregătit de cătrepoliticieni în tot intervalul de timp denumit astăzi Perioadainterbelică și n-a izbucnit din seninul unei zile din septembrie1939. Fabricile au primit masive comenzi de armament și a fostnormal să apară Marea Criză Economică de supraproducție. A fostspraproducție de tehnică militară din ce în ce mai performantăși mai motorizată, cheltuielile statelor sporind rapid.
Autoritățilede la Moscova au dat ordin istoricilor să scrie numai și numaidespre lipsa de pregătire a forțelor comuniste ce se aflau înapropierea graniței cu Germania și, prin extindere, a întregiiArmate Roșii a muncitorilor și țăranilor. Au fost găsite foartemulte interpretări savante și astfel se poate afla că au fostdisponibile numai 1.475 de tancuri medii și grele sau că nu erauprea multe arme automate în dotarea soldaților. În plus, aceștianu aveau antrenament și ofițerii erau timizi în luarea deciziilorpentru că tocmai se efectuau epurări și politrucii erau cei ceurmăreau orice decizie militară pentru a identifica dușmani aipoporului.
S-a ajuns să fie acuzat chiar Iosif Vissarionovici Stalincă n-a făcut prea multe pentru dotarea diviziilor și că a avutîncredere în Adolf Hitler. S-a făcut totul pentru a demonstranepregătirea forțelor sovietice la 22 iunie 1941 și este ușor săgăsești date despre ceea ce nu s-a făcut. Dacă alegi un anumitsistem de referință, poți să demonstrezi absolut orice. Oare nucumva această insistență acoperă ceva murdar și serviciile depropagandă au încercat să acopere anumite fapte cu o ceațăintelectuală? Au fost folosiți propagandiști instruiți îndomeniul cercetării istorice pentru manipularea cititorilor șipentru inocularea ideilor dorite de un anumit centru de putere.
Memoriile mareșalului G. K. Jukov
MareșalulG. K. Jukov a fost implicat în activitățile legate de conducereaorganismului ostășesc sovietic și era ofițerul brutal ce-lreprezenta personal pe Iosif Stalin. A avut o lungă carierămilitară și la final a scris și a fost ajutat în mod deosebit săfinalizeze cartea Amintiriși reflecții,considerată de mulți specialiști un reper în prezentareaevenimentelor din Al Doilea Război Mondial.
A mers înainte cuinsuficienta pregătire a Armatei Roșii și a indicat diferițivinovați pentru această stare de lucruri, dar a dat și ceva datedespre dotare și acestea au fost acceptate de cenzură. Dacă se iaîn considerare faptul că în Uniunea Sovietică adevărul eraproastă marfă, datele publicate sunt reduse ca să fie pe gustulputerii de la Kremlin.
Totuși, pot fi luate în considerare pentru ademonstra că și așa reduse erau suficiente arme și munițiipentru un război modern de amploare. Mitralierele șipuștile-mitraliere erau gurile de foc ce asigurau un tir de barajîmpotriva infanteriei și un asalt în plină zi era absolutsinucigaș, mai ales că înaintarea era încetinită sau oprită debarajele din sârmă ghimpată și mine antipersonal.
Cartușelesovietice datau din perioada țaristă în ceea ce priveșteconceperea și erau de calibrul clasic de 7,62 mm. Munițiaverificată pe câmpul de luptă se găsea din belșug și nici dupădezastrele din iunie 1941 n-au fost probleme cu livrările cătreefectivele combatante.
Întârzierile erau provocate de lipsa unormijloace motorizate, de noroiul lipicios sau de atacurile aeriene,dar fabricile și-au făcut din plin datoria. Au apărut și gloanțemodificate pentru diferite destinații (trasoare, perforante etc).Iosif Stalin a dotat trupele din belșug cu armament automat și înintervalul 1 ianuarie 1939 – 22 iunie 1941 au fost livrate peste105.000de mitraliere grele, mitraliere și puști-mitraliere. Se observă căautorul adună trei tipuri de arme, fiecare având un rol specific întimpul luptelor. Nici numărul nu este precizat cu exactitate.
Nu sepoate ca Iosif Vissarionovici Stalin să fi primit informațiirelative. Se adăugau în jur de 85.000 de automate, ceea ce înseamnăpractic mitraliere ușoare pentru lupta apropiată. Cadența marepermitea chiar lichidarea unui întreg pluton de infanterie încondiții ideale de tir apropiat și din flanc. Cartușele de pistolerau considerate drept slabe, dar rămâneau ucigătoare dacățintele se aflau la distanțe sub 200 m și precizia era bună pânăla 50 – 100 m.
Artileriaa fost considerată esențială pentru străpungerea fronturilorinamice și reprezenta principala forță de distrugere pe câmpul deluptă modern. G. K. Jukov a scris că au fost livrate de cătreindustrie, de la 1 ianuarie 1939 până la 22 iunie 1941,52.407aruncătoare de mine de calibrele 82, 107 și 120 mm. Nici n-au maifost luate în calcul cele mici de calibrul 50 mm, periculoase prinfaptul că erau deplasate în prima linie și puteau să neutralizezemitralierele inamice prin explozii comparabile cu cele generate degrenadele defensive.
Oricând se poate scrie că au fost puține înraport cu producția din anii de război, dar erau suficiente pentruechiparea a 794de divizii standard de infanterie. Dacă se ține cont că trupeleromâne și cele germane de la frontiere nu aveau piese de calibrele107 și 120 mm, erau din belșug pentru echiparea altor mari unități.Mareșalul Jukov se vaită că trupele sovietice au primitaruncătoarele abia în ajunul războiului, dar armatele română șigermană le-au primit pe cele de 120 mm în anii următori.
Bombelede aruncător au fost adorate de către generali pentru efectelegenerate de încărcătura mare de explozibil, schijele rezultate dinruperea pereților din oțel fiind ucigătoare sau cumplit mutilante.Erau chiar mai periculoase decât proiectilele clasice de artilerieși cele de calibrul 120 mm erau utile chiar în neutralizarea unorfortificații de campanie prin bombele cu masa de 16 kg.
Tunuleste însă mult mai puternic și mai performant în raport cuaceastă artilerie a săracului și au fost primite în aceeașiperioadă 29.637de guri de foc din categoria celor de câmp. Erau modele noi șiacestea urmau să fie distribuite câte 78 pentru o mare unitate deinfanterie. Ar fi fost suficiente pentru 380de divizii și nici nu visau germanii la o astfel de dotareartileristică prin aducerea de arme noi.
Au putut să se convingăde superioritatea gurilor de foc și să le utilizeze împotrivacreatorilor pentru a rezista până-n anul 1945. Autorul a uitat săprecizeze câte piese de artilerie grea și foarte grea au fosttrimise unităților specializate, acestea fiind absolut necesarepentru străpungerea apărării inamice. Nu erau probleme cumunițiile, Iosif Stalin cerând o strictă standardizare și astfelse găseau din belșug proiectile de calibrele 45, 76,2, 122 și 152mm.
Munți de materiale explozive au fost descoperite în regiunilede frontieră de către germani și aliați și apoi au fost folosițiîmpotriva foștilor proprietari. Numai prin aceste armament decaptură a fost posibilă rezistența până în mai 1945 a forțelorReich-ului. Hans Roth, militar din primele linii, a fost șocat decantitatea de proiectile folosită de artileriștii sovietici înprimele luni de conflict.
Proiectilele lansate de mortiere tip Br-2de calibrul 280 mm l-au uimit pe militarul german ce se afla înprima linie a Diviziei 299 infanterie. Nu exista vreo urmă denepregătire în urma surprinderii provocate de tancurile germane.Rezervele staliniste au fost uluitoare.
„Peste 7.000 de tancuri”
Tanculînsă a provocat senzație pe câmpurile de bătălie aleconflagrației mondiale și cele mai înverșunate confruntări aufost pe Frontul de Est. Conducătorii statelor totalitare au avut opasiune deosebită pentru coloșii metalici ce purtau sisteme deartilerie de calibru din ce în ce mai mare și cu o viteză încreștere pe măsură ce motoarele își sporeau numărul decai-putere. Industria grea a fost special concepută pentru a livraorice cantitate cerută de partidul unic și Iosif Stalin a fostmereu interesat de starea producției din domeniul mașinilor deasalt.
Tancuri T-34 cu tunuri de 85 mm (© Wikimedia Commons)
Mareșalul Jukov a putut să scrie în stilul curat alpropagandei că au fost trimise unităților în perioada analizatăpeste7.000 de tancuri.Nu se spune cât peste și nici din ce modele. Totuși, mașinile detip KV și T-34 erau prea grele și puternice pentru a nu fi măcaramintite și se spune că au fost în număr de 1.861până la 22 iunie 1941. Autorul nu uită să precizeze că era,firește, puțin.Este evident că se putea și mai mult și aici avem o dovadă amodului în care se escamotează adevărul prin eliminarea unorrepere exacte. Puține în raport cu ce?
Dacă o divizie de tancuriera formată numai din mașini noi și avea câte 200 în structură,rezultă că Iosif Stalin a putut să formeze cel puțin 35 dedivizii în doi ani și ceva. Numai din tancurile grele se puteaualcătui nouă mari unități complete. Dacă ținem cont că AdolfHitler avea divizii cu mai puțin de 150 de blindate și acestea auacționat cu succes împotriva sovieticilor, se poate scrie căliderul de la Kremlin avea la dispoziție peste 46de divizii. Armata Roșie dispunea în iunie 1941 de efective detancuri disponibile cum n-a mai existat vreodată la îndemâna unorcomandanți militari și politici. Adolf Hitler nici n-a bănuit cădincolo de frontieră se află mase de tancuri noi ce depășeau dedouă ori efectivele din structura Wehrmacht-ului.
Tanculnu poate să acționeze dacă nu este sprijinit din aer debombardiere și aviație de asalt pentru neutralizarea centrelor derezistență, cuirasa fiind vulnerabilă la tirul încrucișat altunurilor anticar sau la cele venite din flanc. Chiar o piesă decalibrul 37 mm putea să neutralizeze un blindat scump. Au fostcazuri când tunul francez de calibrul 25 mm a reușit să scoatădin luptă tancuri B1 bis din eroare. Proiectilele obișnuite deartilerie medie și grea erau periculoase prin lovituri directe sauprin schijele ce puteau să străpungă armura dispusă lateral șiîn spate.
Iosif Stalin a fost acuzat că n-a fost interesat deproducția de armament, dar Jukov a putut să scrie că au fostlivrate în perioada 1 ianuarie 1939 – 22 iunie 1941 17.745de avioane. Acestea erau organizate în divizii mixte ce puteau săaibă peste 200 de aparate cu diferite destinații și ar fi putut săfie disponibile 88. Au fost mai puține mari unități pentru căunele exemplare au fost distruse în accidente, altele eraurepartizate unor regimente speciale sau erau în curs de livrare spreaerodromurile de formare.
Au existat și divizii ce aveau 400 deavioane de luptă, un organism militar ce depășea cu mult tot ceputea să opună România de calitate prin cele 253 de avioane, doar205 fiind complet operaționale. Industria producea un model ce vaavea ulterior denumirea de Moarteaneagră.Il-2 era un avion de asalt ce dispunea de un blindaj corect proiectatși astfel era greu de doborât cu ajutorul focului lansat dinarmamentul ușor al infanteriei. Nici avioanele de vânătoare nureușeau să le doboare decât prin folosirea tunurilor de bord decalibrul 20 mm. Mai era în producție și modelul Su-2 ce aveaaceeași destinație de atac la sol cu arme automate și cu bombeușoare, generatoare de multe schije care provocau răni cumplite.
Avioane sovietice Iliușin Il-2 (© RIA Novosti archive, image #225 / Fyodor Levshin / CC-BY-SA 3.0)
Sepoate scrie în orice moment că multe aparate erau din modele maivechi și valoarea militară era scăzută în raport cu temuteleMe-109 E. Nimic mai fals! Luftwaffe avea prea puține avioane pentruacoperirea întregului front și aviația sovietică putea săacționeze în voie, mai ales în atacuri la sol împotrivacoloanelor ce se strecurau pe drumurile dintre păduri. Apărareaantiaeriană era ineficientă în cazul acestor surprize venite denicăieri și chiar o încărcătură redusă de bombe putea săproducă panică și victime.
Au fost folosite chiar avioane Po-2 cuo construcție absolut rudimentară. Hans Roth, militar din Divizia299 infanterie, a trăit groaza unor astfel de acțiuni aeriene încare puteau fi lansate grenade defensive ce generau multe schije.Armata germană a avut cel mai mare noroc prin distrugerearegimentelor aviatice în urma asaltului din 22 iunie 1941. A apărutastfel imaginea unei aviații incapabile și absolut lipsită depregătire în urma epurărilor realizate la ordinele unui Stalinmaniac. Trupele terestre sovietice erau lovite din aer în timp cediviziile germane amenințau cu încercuirea prin acțiuni cu tancuricoordonate prin radio.
Trupeleterestre și detașamentele de aviație puteau să fie sprijinite depe mare de puternica flotă sovietică și industria constructoare demașini a fost supusă unor mari presiuni pentru a oferi armament câtmai puternic marinarilor ce urmau să proiecteze forța la distanță.Erau disponibile la 22 iunie 1941 trei cuirasate, 7 crucișătoare,49 de distrugătoare, 211 submarine, 279 vedete torpiloare și peste2.500 de avioane de toate tipurile. Flota sovietică aveasuperioritate absolută în Marea Neagră, cel mai mare dușmanposibil fiind minele marine.
Nici Marea Baltică, unde se aflau forțegermane, nu putea să scape de dominația navală a lagăruluicomunist. Reich-ul putea să conteze numai pe temutul Tirpitz,dar acesta era detașat împotriva Royal Navy. Șantierele navalelucrau în ritm febril pentru amplificarea diferenței în raport cuinamicii din prima linie și pentru a avea resurse în confruntareacu o mare putere maritimă. Nu se făcea economie de energie șimateriale. Ordinele Moscovei erau clare: trebuie să fie asiguratădominația terestră, în aer și pe mare.
Erau pregătite cuirasatece urmau să dispună de tunuri de calibrul 406 mm și UniuneaSovietică se pregătea să prezinte surprize ascunse cu grijă deochii posibililor spioni. Lagărul capitalist urma să disparăpentru totdeauna în urma luptelor duse de Armata Roșie fără milăși îndurare. Veneau apoi unitățile NKVD pentru ștergerea dinistorie a tot ceea ce însemna lumea burgheză și Katyn este cel maicunoscut antrenament împotriva omenirii libere.
Iosif Vissarionovici Stalin poate să fie acuzat de cele mai mari crime șinenorociri, dar este absolut imposibil pentru un om normal să scriecă a neglijat livrările de produse speciale. Politrucii ce se mainumesc și istorici sau savanți militari au făcut totul pentru aascunde adevărul despre 22 iunie 1941 și l-au criticat peconducătorul statului și de acest rău. Iosif VissarionoviciStalin s-a pregătit în cel mai serios mod pentru un singur obiectivce era fără precedent în istorie: cucerirea întregii planete.
Revoluția mondială era visul de aur al mișcării comuniste șiîntreaga omenire trebuia inclusă într-un mare și unic lagăr deconcentrare. Vara anului 1941 a fost cel mai favorabil moment pentruîndeplinirea acestui ideal și Moscova ar fi devenit stăpânaEuropei și apoi a întregii lumi. Mijloace pentru proiectarea forțeila distanță existau și fabricile de tancuri lucrau din plin. Nuexista stat în lume care să dispună de potențialul blindat șimotorizat al Uniunii Sovietice. Lovitura dată de Wehrmacht a fostuna cumplită și de neiertat, Kremlinul fiind lipsit de ocaziafavorabilă pentru o lovitură mondială.
G.K. Jukov a recunoscut discret că a existat o serioasă pregătire derăzboi, dar a prezentat datele astfel încât cititorului să-i fieinoculată ideea că Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor n-afost o forță capabilă să inițieze acțiuni ofensive în iunie1941 și nici nu s-a știut de concentrările germane de trupe și detehnică de luptă cu potențial ofensiv. Tabăra sovietică nu erapregătită pentru astfel de acțiuni militare și era completnevinovată în iunie 1941 în raport cu odioasele divizii germane.
CarteaAmintiriși reflecțiia mareșalului G. K. Jukov rămâne un model de cum se prezintă unvolum mare de informații astfel încât publicul cititor să fieconvins că reține adevărul. Totul este prezentat în numele uneipresupuse valori militare și astfel datele capătă un fel decertificat de garanție. Este evident că lucrarea este preadocumentată pentru a aparține unei singure persoane din fostelecercuri de putere și trebuie să se rețină că au fost mai mulțiautori sub umbrela numelui celui care a fost ridicat pe cele maiînalte culmi de către conducerea de partid și de stat din motivepropagandistice.
Foto sus:Mareșalul Gheorghi Jukov și generalul Ivan Konev, în timpul Bătăliei de la Kursk (© Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...